Scolioza

OPȚIUNI TERAPEUTICE

Dacă scolioza lombară sau toracală  începe să provoace o deformare vizibilă sau prezintă un risc mare de a face acest lucru, un medic ar putea prescrie un corset (orteza) pentru a preveni agravarea curbei. De obicei, un corset este purtat până când adolescentul a atins maturitatea scheletică deplină.

A ști dacă curba scoliozei unei persoane se poate agrava este crucială pentru dezvoltarea unui plan de tratament. Bracing-ul (corsetarea) este un angajament major de timp și este inconfortabil pentru adolescenți – atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional – și de obicei nu este prescris decât dacă curba prezintă un risc semnificativ de progres.

Factorii de risc pentru progresia scoliozei

Curbă laterală mare. În general, cu cât unghiul Cobb al curbei este mai mare, cu atât este mai probabil să progreseze. De exemplu, dacă doi adolescenți cu scolioză lombară sau toracală  au acelasi nivel de creștere scheletică rămas, dar unul are o curbă de 20 de grade, iar celălalt are deja o curbă de 30 de grade, persoana cu curba mai mare este probabil să experimenteze mai multă progresie a curbei în viitor.

În general, următorii factori cresc riscul de curbare a scoliozei:

• Creștere semnificativă a scheletului rămas. Dacă scolioza lombară sau toracală a fost identificată și adolescentul încă se află in perioada de creștere a scheletului, există potențialul ca aceste curbe laterale ale coloanei vertebrale să crească și să se agraveze. Cu cât rămâne o perioadă mai mare pentru creșterea scheletului, cu atât este mai mare riscul de progresie a curbei.
• Sexul feminin. În timp și băieții și fetele au șanse aproximativ egale să dezvolte o scolioză ușoară, fetele au șanse de 7 ori mai multe ca, curbele coloanei lor să progreseze spre scolioză lombară sau toracală moderată sau severă și să necesite tratament.
• Curba coloanei toracice. O scolioză toracală are mult mai multe șanse să progreseze mai alert decât o scolioză lombară.

Odată evaluați factorii de risc pentru progresia scoliozei idiopatice, se pot lua decizii de tratament.

Alegerea protezării vs. ortezare

Aproximativ 90% din cazurile de scolioză lombară sau toracală idiopatică sunt ușoare și necesită doar supraveghere. De obicei, supravegherea este efectuată de un medic la fiecare 4 până la 6 luni până când adolescentul a atins maturitatea scheletică deplină.

Cu toate acestea, în general, va fi luat în considerare un corset pentru scolioză dacă unghiul Cobb:

• Progresează peste 25 sau 30 de grade, rămânând o creștere semnificativă a scheletului
• Progresează cu cel puțin 5 grade în orice perioadă de 4 până la 6 luni

Dacă curba a devenit mare sau progresează rapid, următorul pas este, de obicei, tratamentul de întărire în efortul de a opri progresia curbei.

Opțiuni pentru ortezare

Există două opțiuni generale de tratament pentru scolioză:

• Corsetare full-time. Aceste corsete sunt concepute pentru a fi purtate între 16 și 23 de ore pe zi. Scopul este de a le purta tot timpul, cu excepții pentru baie, îngrijirea pielii și exerciții fizice.
• Corsetarea pe timp de noapte. Aceste aparate utilizează forțe hiper-corectoare (care scot corpul din echilibrul normal și nu pot fi aplicate în mod realist în timp ce o persoană stă în picioare și/sau desfășoară activități zilnice) și trebuie purtate cel puțin 8 ore pe noapte.

Alegerea între corsetarea full-time și cea pe timp de noapte poate depinde de dimensiunea și locația curbelor, precum și de ceea ce pacientul este dispus să facă.

Unele studii au descoperit că ortezatul pe timp de noapte tinde să fie mai eficient, deoarece pacienții sunt mai predispuși să poarte o orteza pe timp de noapte, așa cum este prescris, dar alte studii au constatat că utilizarea ortezei full-time – atunci când este respectată conform instrucțiunilor – ar putea funcționa și mai bine.

Nu există un consens actual în comunitatea medicală cu privire la faptul dacă corsetarea full-time sau pe timp de noapte funcționează mai bine decât cealaltă. Pentru curbele care sunt mai mici de 35 de grade, recomandările tind să fie pentru corsetări pe timp de noapte. Pentru curbele care au cel puțin 35 de grade, recomandările tind să fie pentru corsetarea full-time.

Alte tratamente nonchirurgicale pentru scolioză nedovedite

În timp ce unii oameni susțin că tratamente precum fizioterapie și manipulare manuală pot ajuta la oprirea progresiei scoliozei, există puține dovezi științifice care să susțină aceste afirmații. Corsetarea este în prezent singurul tratament nonchirurgical care s-a dovedit că reduce progresia naturală a curbelor scoliozei idiopatice.

Când ortezarea eșuează

Uneori, o curbă de scolioză lombară sau toracală  idiopatică continuă să progreseze, în ciuda corsetarii. Dacă se întâmplă acest lucru și curba progresează peste 40 sau 50 de grade, poate fi luată în considerare o intervenție chirurgicală de fuziune a coloanei vertebrale .

Cele 3 obiective chirurgicale pentru scolioză

Chirurgia scoliozei are de obicei următoarele obiective:

1. Oprirea progresiei curbei

Atunci când scolioza lombară sau toracală necesită o intervenție chirurgicală, de obicei, deformarea continuă să se agraveze. Prin urmare, intervenția chirurgicală pentru scolioză ar trebui cel puțin să prevină înrăutățirea curbei.

2. Reducerea deformării

În funcție de cât de multă flexibilitate este încă în coloana vertebrală, intervenția chirurgicală pentru scolioză poate adesea opri răsucirea anormală a coloanei vertebrale, în plus față de corectarea curbei laterale cu aproximativ 50% până la 70%. Aceste modificări pot ajuta persoana să se ridice mai drept și să reducă cocoașa din spate.

3. Menținerea echilibrului trunchiului 

Pentru orice modificare adusă poziționării coloanei vertebrale, chirurgul va ține cont și de echilibrul general al trunchiului, încercând să mențină cât mai mult curbură naturală față/spate (lordoză/cifoză) a coloanei vertebrale, menținând totodată șoldurile și picioarele cât mai uniform posibil.

În plus, orice ajustare a coloanei vertebrale trebuie să ia în considerare și posibilul efect asupra măduvei spinării. Starea măduvei spinării trebuie monitorizată pe toată durata intervenției chirurgicale.

Opțiuni chirurgicale folosite în tratarea scoliozei lombare sau toracale idiopatice

Există 3 categorii generale de intervenții chirurgicale pentru scolioză:

1. Fuziune

Această intervenție chirurgicală folosită ca tratament scolioză unește permanent două sau mai multe vertebre adiacente, astfel încât acestea să crească împreună cu articulația coloanei vertebrale și să formeze un os solid care nu se mai mișcă.

Abordările și instrumentele chirurgicale moderne – tije, șuruburi, cârlige sau fire plasate în coloana vertebrală – au permis operațiilor de fuziune a coloanei vertebrale să obțină o corecție mai bună a curburii și timpi de recuperare mai rapizi decât în trecut.

Un avantaj al chirurgiei de fuziune a coloanei vertebrale este că are o înregistrare pe termen lung de siguranță și eficacitate pentru tratarea scoliozei. Deși un dezavantaj al procedurii este că orice vertebră fuzionată își va pierde mobilitatea, ceea ce poate limita o parte din îndoirea și răsucirea spatelui, fuziunile spinale de astăzi tind să fuzioneze mai puține vertebre și să mențină mai multă mobilitate decât în trecut.

2. Sisteme de creștere (pentru a întârzia fuziunea)

Tijele sunt ancorate de coloana vertebrală pentru a ajuta la corectarea/menținerea curburii coloanei vertebrale în timp ce copilul crește. La fiecare 6 până la 12 luni, copilul are o altă intervenție chirurgicală pentru a prelungi tijele pentru a ține pasul cu creșterea coloanei vertebrale. Odată ce pacientul este suficient de aproape de maturitatea scheletică, pacientul va avea de obicei o fuziune spinală.

Dacă o fuziune a coloanei vertebrale se face la o vârstă prea tânără (de obicei mai mică de 10 ani la fete sau mai puțin de 12 la băieți), aceasta ar putea lăsa mai puțin spațiu pentru dezvoltarea plămânilor, în plus față de copilul care are un trunchi neobișnuit de scurt în comparație cu membrele.

Pentru a evita aceste complicații, metoda sistemelor de creștere ajută la ghidarea coloanei vertebrale pe măsură ce crește, prevenind înrăutățirea curbei pe măsură ce coloana vertebrală se maturizează și în cele din urmă devine gata pentru o fuziune, dacă este necesar.

3. Fără fuziune

Metodele actuale de chirurgie fără fuziune folosesc modularea creșterii pe coloana vertebrală similară cu ceea ce s-a făcut în trecut pentru a trata înălțimile inegale ale picioarelor la copiii în creștere. Teoria este că, punând presiune constantă asupra unui os, acesta va crește mai lent și mai dens.

Prin aplicarea unei astfel de presiuni pe partea exterioară a unei curbe a coloanei vertebrale, chirurgul urmărește să încetinească sau să oprească creșterea părții exterioare a curbei, în timp ce partea interioară a curbei continuă să crească normal. Pe măsură ce coloana vertebrală continuă să crească în acest mod, curbura laterală ar trebui să se reducă pe măsură ce coloana vertebrală devine mai dreaptă.

O metodă fără fuziune folosește un sistem de legare vertebrală, care implică plasarea șuruburilor pe partea exterioară a curbei și apoi tragerea lor întinsă cu un cordon, astfel încât coloana vertebrală să se îndrepte.

În comparație cu fuziunea coloanei vertebrale, chirurgia fără fuziune are potențialul beneficiu de a menține mai multă mobilitate  coloanei vertebrale. Cu toate acestea, aceasta este o abordare mai nouă, iar datele pe termen lung despre riscuri și beneficii nu sunt încă disponibile.

 

Pentru un adolescent sau un adult tânăr care optează astăzi pentru operația de scolioză, de departe cea mai frecventă intervenție chirurgicală este fuziunea coloanei vertebrale.

Întrebări frecvente și răspunsuri din partea medicului

Scolioza reprezintă o afecțiune a coloanei vertebrale caracterizată prin devierea laterală a acesteia într-un mod anormal. În cazul copiilor, scolioza poate fi o preocupare majoră pentru părinți, deoarece poate afecta dezvoltarea normală a coloanei vertebrale.

Mai jos, veți găsi câteva dintre cele mai frecvente întrebări adresate de către părinți medicului în legătură cu scolioza la copii, tratamentul acesteia și scolioza degenerativă.

 

1: Care sunt simptomele tipice ale scoliozei la copii?

Simptomele pot varia, dar pot include un umăr mai înalt decât celălalt, un șold mai ridicat, devierea laterală vizibilă a coloanei sau o postură asimetrică. Uneori, scolioza poate fi însoțită de dureri de spate, dar acestea nu sunt întotdeauna prezente.

 

 2: La ce vârstă este indicat să verificăm coloana  pentru a identifica scolioza la copii?

Screening-ul coloanei pentru scolioză ar trebui să înceapă în jurul vârstei de 10 ani și să continue până la adolescență. Cu cât se descoperă mai devreme, cu atât este mai ușor de tratat.

 

 3: Cum se tratează scolioza la copii?

Tratamentul depinde de severitatea curburii coloanei. Pentru curbe minore, monitorizarea regulată și exercițiile fizice pot fi suficiente. În cazul curburilor mai mari sau în creștere, pot fi recomandate corsetele. În cazuri rare și grave, intervenția chirurgicală poate fi necesară pentru corectarea curburii.

 

4: Ce este scolioza degenerativă și cum se diferențiază de scolioza la copii?

Scolioza degenerativă apare în general la adulți și este cauzată de uzura naturală a coloanei vertebrale pe parcursul timpului. Aceasta poate fi rezultatul afecțiunilor precum osteoartrita. În timp ce scolioza la copii este adesea asociată cu o dezvoltare anormală a coloanei, cea degenerativă se datorează modificărilor degenerative ale coloanei vertebrale la adulți.

 

5: Cum se tratează scolioza degenerativă?

Tratamentul în scolioza degenerativă poate implica terapie fizică, medicamente pentru gestionarea durerii și exerciții pentru menținerea mobilității coloanei. În cazurile mai severe sau când durerile sunt invalidante, intervenția chirurgicală poate fi o opțiune pentru a corecta curburile excesive.

 

Este important să înțelegeți că fiecare caz de scolioză este unic și necesită o abordare individualizată.

Consultațiile regulate la un medic specialist în neurochirugie sau ortopedie sunt esențiale pentru a monitoriza evoluția și pentru a decide asupra celor mai bune opțiuni de tratament în funcție de situația specifică a copilului sau adultului afectat.