Experiențele pacienților noștri

Căutați păreri despre expertiza domnului doctor Ștefan Mindea? Vă invităm să descoperiți mai multe detalii despre experiența pacienților noștri chiar de la ei!

Marcel A. – Hernie de disc lombară

După multe încercări și consultații la diverși medici în Italia și România, am trimis RMN-ul pe site-ul Dlui. Dr. Mindea unde am primit un răspuns rapid că trebuie să fiu operat de urgență. M-am programat la consult și am fost operat în aceeași săptămână. Postoperator mă simt excelent, toate simptomele preoperatorii au dispărut, sunt de domeniul trecutului :). M-am mobilizat la 2 ore după operație și m-am externat în aceeași zi cu intervenția chirurgicală. Am rămas uimit de microincizia de pe spatele meu, o mică „zgârietură”. Condițiile din spital și serviciile oferite au fost la superlativ.
Recomand cu încredere!

Anda C. – Hernie de disc cervicală

Am ajuns la domnul doctor Mindea cu dureri de omoplat și mâna dreaptă, precum și amorțeală a zonei și a degetelor de la mâna dreaptă. După evaluarea imagisticii am primit diagnosticul de hernie de disc cervicală la C6/7 și s-a recomandat operația de artroplastie cu proteză mobilă de disc. Operația a decurs repede, totul a fost impecabil, iar la revenirea din anestezie nu mai aveam nici o urmă de durere.
Comunicarea cu toată echipa medicală a fost impecabilă. Recomand cu cel mai mare drag!

Loredana C. – Hernie de disc cervicală

Am fost operată cervical, mi s-a înlocuit discul herniat cu o proteză mobilă și mă simt foarte bine. Mulțumesc din tot sufletul întregii echipe ANSI pentru profesionalism, empatie și grija față de pacient. Merită toată așteptatarea pentru programare, mi-au luat durerea imediat după operație! Să vă dea Bunul Dumnezeu cât mai multă putere de muncă și sănătate pentru a-i vindeca pe cei care nevoie de aceste mâini dibace! Mulțumesc pentru tot și recomand cu toată sinceritatea pe dl dr Stefan Mindea și echipa sa!

Henrietta C. – Hernie de disc lombară

În urma unui RMN am fost diagnosticată cu hernie de disc cu compresie radiculară L3/4 L4/5 L5/S1 și modificări degenerative discale. Am avut marea șansă și onoare să beneficiez de deosebita experiență a domnului doctor Ștefan Mindea, într-un moment în care durerile erau insuportabile și nu mai puteam umbla. Am fost operată pe 22.12.2021, după 3 ore de la operație m-am ridicat în picioare, pe data de 23.12.2021 am părăsit spitalul pe picioarele mele… INCREDIBIL!
Vă mulțumesc din suflet domnule Prof. dr. Ștefan Mindea și mulțumesc echipei pentru toată atenția, răbdarea și profesionalismul de care dați dovadă!

Dorica Virlan
Dorica Virlan
20/12/2023
Mulțumesc pentru operație. Mă simt foarte bine
Cornelia Eftimescu
Cornelia Eftimescu
16/12/2023
Un străin în România....așa se descrie Dr Stefan Mindea..o dezamăgire totala după sute de km parcurși de la Ploiesti ne a ținut 50min cu asistentul și în 5min ne a expediat acasă mai nelămuriți decât am venitD
Adina Edelmaier
Adina Edelmaier
15/12/2023
Recomand din tot sufletul aceasta echipa deosebita. In cazul meu interventia a fost de foarte mare ajutor. Va multumesc!
Mihaela Teculescu
Mihaela Teculescu
15/12/2023
Căutările medicale în aflarea unui răspuns pentru problema pe care o întâmpina una dintre maicile obștii noastre ne-au îndreptat spre clinica domnului doctor Ștefan Mindea. Iar așteptările nu ne-au fost înșelate! În sumare cuvinte împărtăsim impresia noastră: profesionalism și competență la cel mai înalt nivel, disciplină și responsabilitate. Iar peste toate, atitudinea pe care întreg personalul o are față de pacient. O aplecare asupra fiecărei persoane în parte, cu respect, compasiune, înțelegere. Este locul unde ești privit ca un întreg, om cu trup și cu suflet, nu doar un alt bolnav pe care îl cercetezi pe fugă și căruia îi prescriu, neutru și rece, un tratament. Mulțumim domnului doctor și întregii echipe! Îl rugăm pe Hristos Dumnezeul nostru să binecuvânteze osteneala și dăruirea în alinarea semenilor! Maica Siluana Teculescu, Mânăstirea Robaia, Argeș.
Irina Munteanu
Irina Munteanu
15/12/2023
Profesionalism, dedicare, empatie. Domnul doctor Mindea este un adevarat profesionist. Am scapat de o operatie de hernie de disc datorita dansului si il recomand cu incredere.

Află mai multe despre:

Alăturați-vă comunității noastre pe social media pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri, sfaturi utile și informații despre tehnicile de neurochirurgie minim invazivă! Urmăriți-ne pe Facebook şi Youtube pentru actualizări zilnice, articole informative și evenimente speciale. Fiți parte din comunitatea noastră online și descoperiți cum putem îmbunătăți împreună starea dvs. de sănătate.